Inaugurare laborator - Monitorizare spectru și semnale GPS

Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică a inaugurat astăzi laboratorul de specialitate „Monitorizare spectru și semnale GPS”. Acest spațiu modern, echipat la cele mai înalte standarde, vine să sprijine procesul de formare și perfecționare a elevilor și cursanților militari, oferindu-le acces direct la tehnologie de ultimă generație.
Amenajarea acestuia a fost posibilă prin implicarea comună a Școlii de Instruire, a Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii și a firmei STARC4SYS.
Laboratorul a fost conceput ca un mediu de instruire avansat, în care elevii și cursanții noștri pot învăța să identifice, analizeze și gestioneze semnalele din spectrul electromagnetic, precum și interferențele sau amenințările care pot afecta sistemele GPS. Prin integrarea echipamentelor performante și a aplicațiilor specializate, elevii și cursanții vor avea ocazia să se familiarizeze cu tehnici utilizate în operațiunile reale de supraveghere și protecție a infrastructurilor de comunicații.



La inaugurare au participat general-locotenent Cristian Daniel Dan, comandantul Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est NATO,  colonel Gheorghe Spoială, șeful de stat major al  Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, Cristian Ghimfus, directorul general și fondatorul STARC4SYS, reprezentanți din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale și din partea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM.
Comandantul Școlii de Instruire, colonel Gheorghe Șerban le-a mulțumit tuturor celor prezenți și celor implicați pentru susținerea acestui laborator necesar pregătirii elevilor și cursanților noștri în dezvoltarea competențelor tehnice solide adaptate cerințelor actuale ale câmpului operațional modern.

©2025 Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică

Căutare