Comandantul Școlii Dorin ALEXANDRESCUCu o istorie de peste 78 de ani, Școala este continuatoarea tradițiilor de luptă ale principalelor entități de învățământ și formare continuă care au asigurat și asigură formarea și perfecționarea specialiștilor de comunicații și informatică din Armata României, fiind cunoscută ca o instituție de elită a domeniului, atât prin efortul generațiilor de profesori, instructori și comandanți, cât și prin valoarea absolvenților noștri deopotrivă: ofițeri, maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați sau personal civil contractual, valoare recunoscută în toate structurile sistemului militar.

Astăzi, beneficiind de sprijinul și coordonarea Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, fiind parte a procesului de transformare al Comandamentului, Școala, unită sub deviza SEMPER NEXUM se prezintă ca o instituție de învățământ modernă, dinamică și flexibilă, conectată la realitățile provocărilor domeniului și preocupată permanent de găsirea celor mai eficiente metode de pregătire a specialiștilor de comunicații și informatică.    

Acum, în prag aniversar, când cu toții ne pregătim de sărbătorirea Zilei Naționale a României, chiar dacă în condiții diferite impuse de pandemia COVID -19, gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință către înaintașii neamului, cei care prin efortul și sacrificiul lor au făcut posibilă înfăptuirea României Mari dar și spre cei care timp de 102 ani au contribuit la construcția a ceea ce numim astăzi România – țara mea.

În numele colectivului Școlii de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică vă rog să îmi permiteți să urez tuturor românilor, oriunde ar fi, cele mai călduroase felicitări cu ocazia Zilei Naționale, multă sănătate și sărbători liniștite.

          La mulți ani, România!
          La mulți ani, români!

Colonel dr. Dorin Alexandrescu
Comandantul Școlii de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică.

În fiecare an, pe 25 octombrie, sărbătorim Armata României şi îi comemorăm pe cei care, de-a lungul istoriei, au luptat pentru apărarea țării, pentru întregirea neamului, pentru libertate și dreptate.
La mulți ani de Ziua Armatei României!

La mulți ani, tuturor acelora care muncesc o viaţă întreagă pentru a forma generaţiile noastre viitoare!

Educaţia este cel mai important factor al formării noastre, alături de familie. Fiecare tânăr educat adaugă un plus de valoare societăţii din care face parte. Cadrele didactice sunt cei care transformă tinerii de azi, în viitorul de mâine.
Această zi poate deveni un prilej pentru toţi oamenii de pretutindeni de a spune “MULŢUMESC” unui cadru didactic, unui om care le-a marcat în bine destinul.
La mulţi ani! Să aveți parte de cât mai multe împliniri profesionale şi activităţi pline de succes! Vă mulţumim!

“Educația este cea mai puternică armă ce o putem folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)

©2024 Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică

Căutare